Luptă de MMA cu bâte și fără mănuși, organizată în pădure (VIDEO)
Probabil că nu-ți închipuiai că există foarte mulți oameni care să își dorească un tip de luptă mai intens sau mai violent decât mma-ul. Află acum că te-ai înșelat în privința asta, pentru că unii luptători vor mai mult. Mult mai mult!
Un grup de oameni s-a adunat într-o pădure și a organizat o luptă de mma, în care fiecare luptător s-a înhămat la bătaie fără mănuși și cu câte o bată în mână. Așa a început lupta, sau mai bine zis bătaia.
Orice persoană care și-a luat vreodată un pumn sau o lovitură de picior bine plasată știe cât de tare doare o manevră de genul acesta. Acum urmează doar să adaugi și o bată din lemn (coadă de mătură) și deja trebuie să-ți pui imaginația la contribuție pentru a putea înțelege prin ce trec acești oameni.
În situația de față, cei doi luptători încep în poziția culcat-pe spate, iar la un semnal se ridică în picioare, cu bâtele în mână și pornesc la luptă. Așa arată mma-ul în pădure.
Personal, astfel de lupte, organizate clandestin, nu mi se par o idee foarte bună pentru că niciodată nu poți să știi ce se va întâmpla. Poate adversarul tău o ia razna și începe să lovească fără control chiar și după ce tu ai spus STOP sau ai dat TAP. Poate îți va provoca niște traumatisme pe care nu le constați pe moment, dar care vor avea impact asupra ta în viitor.
Nu este exclus să îți rupi membrele, având în vedere că lupta are loc pe teren accidentat și fiecare oponent este înarmat cu o bâtă. Priviți cu atenție cum arată la final mâna luptătorului învins.
Voi ce părere aveți despre astfel de lupte?