UFC 254 a fost una dintre cele mai anticipate gale ale anului 2020, iar Khabib Nurmagomedov și Justin Gaethje au reușit să le ofere fanilor ceea ce și-au dorit. Spectacol, dramă și emoții. Khabib Nurmagomedov a reușit să-l submită prin triunghi pe Justin Gaethje, apărându-și din nou centura și ducându-și palmaresul la 29 de victorii și 0 înfrângeri.
Imediat după luptă, Khabib a izbucnit în plâns, în centrul octogonului și a anunțat că se retrage din activitate, deoarece nu mai vrea să lupte fără tatăl său, care a decedat anul acesta.
Cu această victorie, Nurmagomedov și-a consacrat poziția de cel mai bun Lightweight din istoria MMA-ului, dacă nu chiar poziția de cel mai bun luptător pe care l-a văzut vreodată acest sport.
În co-main eventul serii, fostul campion UFC la categoria Middleweight, Robert Whittaker, a reușit să se impună într-un mod dominant în fața lui Jared Cannonier, urmând a lupta din nou, cel mai probabil, împotriva lui Israel Adesanya.
Ion Cuțelaba, în mult așteptata sa revanșă împotriva lui Magomed Ankalaev, a pierdut în mod devastator, fiind făcut KO, punând astfel capăt acestei rivalități.
Urmărește mai jos celelalte faze spectaculoase de la UFC 254: Khabib Nurmagomedov vs Justin Gaethje