Conor McGregor a anunțat cât va câștiga din lupta cu Cowboy Cerrone

Conor McGregor va lupta la UFC 246 împotriva lui Donald ‘Cowboy’ Cerrone, într-o luptă care îi va putea aduce o nouă șansă la titlu. Acest lucru se va întâmpla în cazul în care va ieși învingător, evident.

Având în vedere numărul de ochi pe care îi atrage asupra sa și asupra sportului, nu ar trebui să ne mire că McGregor va primi $5 milioane de dolari pentru lupta cu Cowboy. Această sumă se referă strict la banii pentru luptă, nefiind incluse sumele din sponsorizări și din PPV (încasările pay per view).

Cowboy Cerrone va primi $2 milioane de dolari pentru această luptă (iarăși, fără sumele din sponsorizări și încasările din PPV incluse).

Deși poate părea o sumă colosală, Conor McGregor a declarat că se așteaptă ca încasările sale personale totale să ajungă la $80 de milioane de dolari! Aceasta ar fi cea mai mare sumă obținută de superstarul irlandez dintr-o luptă de MMA, având în vedere că pentru lupta cu Khabib Nurmagomedov a încasat aproximativ $50 de milioane de dolari.

Singura sumă care depășește aceste încasări este cea primită pentru lupta împotriva lui Floyd Mayweather, mai exact $100 de milioane de dolari.

Doneaza pentru MMA news