Trânta – Regulile și istoria acestei arte marțiale românești
Trânta, această artă marțială specifică poporului nostru, este foarte strâns legată de luptele greco-romane. În DEXonline, trânta este definită ca fiind „lupta sportivă corp la corp între doi adversari care caută să se doboare unul pe altul numai cu ajutorul brațelor. – Din trânti (derivat regresiv)”. Deși este specificat că trântă se poate realiza doar cu ajutorul brațelor, picioarele sunt adesea folosite pentru a destabiliza adversarul.
REGULILE TRÂNTEI
Acest sport tradițional românesc are diferite variații, dar regulile sunt mai mult sau mai puțin asemănătoare. E exact ca accentul. La fel cum un moldovean se poate înțelege cu un ardelean sau cu un oltean la vorbă, așa se vor înțelege și când se vor lua la trântă. Adică mai greu la început, dar după câteva pahare nu se mai despart unul de celălalt.
Trântă românească presupune diverse procedee simpliste de apucături de brațe, de brâu, de corp, gât și picioare, aruncări peste umăr, șold sau spate și orice alt mijloc de a doborî adversarul fără a-l lovi cu membrele sau cu capul. Sunt excluse procedeele dureroase, cum ar fi întorsul mâinilor sau prinderea degetelor.
O luptă durează 4 minute la juniori și 6 minute la adulți. O luptă este considerată terminată fie la scurgerea timpului regulamentar, fie în momentul în care se ajunge la o diferență de 12 puncte între adversari (aceștia primesc puncte în funcție de numărul de dăți în care reușesc să își doboare adversarul) sau în momentul în care un adversar renunță la luptă sau se accidentează.
TIPURI DE TRÂNTĂ
Formele acestui sport practicate în prezent sunt:
- lupta ciobănească
- lupta oltenească sau de curea (cu sau fară piedică)
- lupta dreaptă cu apucare în cruce
- lupta cu fixarea brâului
- lupta cu piedică
ISTORIA TRÂNTEI
Trânta își are originile în perioada Daciei antice, iar în prezent mai este practicată în România și în Republica Moldova, în aceasta din urmă fiind considerat sport național. În ziua de astăzi, trânta se mai organizează doar la sărbători câmpenești și la diverse târguri și festivaluri care promovează tradițiile și valorile naționale românești.
Cel mai reprezentativ exemplu de festival în acest sens, unde trânta este un fel de main event, este la Voinești, Covasna, de „Sântilie” aka „Nedeia” cum îi spun localnicii. Mai jos puteți vedea un video în care doi voineșteni se duelează la trântă într-o luptă pe care aș numi-o chiar spectaculoasă.
Cu puține reglementări, chiar cred că acești băieți care se antrenează an de an în satele lor, ar avea șanse și în competiții de lupte libere sau lupte greco-romane.
De regulă, în mod tradițional, adversarii în cadrul unei lupte purtau pantaloni de pânză aspră, brâu, și încălțăminte ușoară. Astăzi, treningurile adibas, mike și riboc probabil că le-au înlocuit, dar sperăm că tradiția nu va muri așa ușor, odată cu globalizarea.
Conform Federației Române de Lupte, în 1960 „trânta sub formă de luptă dreaptă cu apucare în cruce… a fost introdusă în cadrul spartachiadei tineretului din România, iar din anul 1968 începea să se desfăşoare Campionatul Naţional Sătesc de Trântă dotat cu Cupa U.T.C. în cadrul activităţilor sportive de masă sub egida DACIADEI.”
Același site ne informează că din anul 1985, ”apreciind efectele pozitive ale practicării trântei asupra organismului, precum şi aptitudinile tinerilor de la sate pentru practicarea acestui sport naţional, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului al României a hotărât introducerea trântei în programa şcolară de educaţie fizică din mediul sătesc, la clasele VII, VIII, IX şi X”.
Din păcate, cum menționam mai sus, trânta se mai practică doar în cadre neoficiale la noi în țară. În schimb, am încredere că tradiția acestui sport va continua deoarece în Moldova lumea încă practică trânta în mod frecvent, fiind una din probele de bază din cadrul competițiilor sportive organizate de hramurile (mai multe despre ce înseamnă aceste hramuri, aici) localităților și de ziua națională a sportului. Partea interesantă aici este că învingătorii sunt premiați cu berbeci sau cocoși vii!
Trânta era atât de populară în Moldova încât în 1968, regizorul moldovean Anatol Codru, în opera sa de debut, a realizat un film documentar pe tema acestui sport antic, intitulat (cum altcumva decât?) „Trânta” (în rusa ”Трынта”). În același an, filmul a câștigat premiul I pentru regie la Festivalul de Film de la Minsk, iar în anul 2012 a devenit laureat al Festivalului Internațional de Film Sportiv ”Krasnogorski” de la Moscova.
Cum vi se pare trânta ciobănească/românească? Ați participat vreodată la o sărbătoare unde s-au organizat trânte?
P.S. Dacă vreți informaţii suplimentare în ceea ce privește trânta și cât de bine înrădăcinată este această formă arhaică de luptă în cultura românească / moldovenească, puteți citi acest interviu cu Serghei Busuioc, doctor în ştiinţe şi decanul facultăţii de pedagogie din cadrul Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport Chişinău, realizat în 2011.
P.S. 2 Dacă vreți să intrați și mai în detaliu, puteți citi și aceste fragmente din piesa „Înșir-te mărgărite”, de Victor Eftimiu. Spor!
