Viitorul posibil adversar al lui Conor McGregor are cele mai multe victorii și finalizări din istoria UFC!
De la partida pierdută de Conor McGregor în dauna lui Khabib Nurmagomedov, actualul campion UFC la categoria Lightweight, se tot discută care ar putea fi viitorii posibili adversari ai celor doi luptători.
Dacă revanșa iese din discuție pentru moment, iar Khabib Nurmagomedov se va lupta cel mai probabil cu Tony Ferguson, pentru Conor McGregor ce rămâne? Un adversar surpriză, dar deloc un nume nou în lumea UFC-ului!
Viitorul adversar al superstarului irlandez ar putea fi nimeni altul decât Donald ‘Cowboy’ Cerrone, luptătorul cu cele mai multe lupte în UFC (29), cele mai multe victorii (21) și cele mai multe finalizări (15)!
Cowboy a anunțat că va reveni la categoria Lightweight după victoria sa prin armbar în prima rundă, împotriva lui Mike Perry, la UFC Denver, gala aniversară de 25 de ani de la înființarea UFC-ului (12 noiembrie 1993).
History made by @Cowboycerrone, our crew recaps this epic showdown. pic.twitter.com/N6OPTBHObm
— FOX Sports: UFC (@UFCONFOX) November 11, 2018
Conor și Cowboy au mai avut o altercație în trecut, moment în care luptătorul american i-a spus irlandezului că nu va face față la categoria Lightweight.
Tot mai multe voci din lumea MMA-ului discută despre acest meci, deci sunt șanse foarte, foarte mari ca el să se realizeze. Ce ziceți? V-ar plăcea să vedeți această confruntare?