Bellator 206: Urmează o gală memorabilă! Gegard Mousasi vs Rory MacDonald și Rampage Jackson vs Wanderlei Silva
În așteptarea ambroziei ce va fi gala UFC 229, fanii MMA vor avea încă o bucurie în acest weekend. Gala Bellator 206, ce va avea loc pe 29 septembrie 2018, la SAP Center în San Jose, California (aproximativ ora 4 dimineața, ora României, duminică, 30 septembrie) va fi fără doar și poate cel mai reușit eveniment organizat până acum de către această organizație de MMA.
Gegard Mousasi își va pune în joc centura de campion la Middleweight împotriva lui Rory MacDonald, actualul campion la categoria Welterweight. Confruntarea este una istorică având în vedere că este primul superfight cu 2 centuri organizat de Bellator, iar Rory MacDonald are ocazia de a deveni primul dublu-campion al organizației.
De parcă acest main event nu era de ajuns ca să ne producă entuziasm, Rampage Jackson și Wanderlei Silva se vor duela pentru a patra oară în cariera lor. Scorul este până acum 2-1 pentru Wanderlei Silva și este de notat că toate meciurile lor s-au terminat prin KO și TKO.
Bellator 206 va marca și începutul turneului Welterweight World Grand Prix cu lupta dintre fostul campion al categoriei, Douglas Lima și Andrey Koreshkov. Acest turneu va desemna noul campion Bellator la categoria Welterweight. Pentru mai multe detalii despre acest turneu, click aici!
Pentru a completa careul de ași, cea mai mare tânără speranță a MMA-ului, Aaron Pico, îl va întâlni în octogon pe Leandro Higo, într-un meci care cel mai probabil se va termina în mai puțin de 3 runde.
Voi pe cine mizați în aceste partide?