UFC 278: Avem un nou rege al categoriei Welterweight! Leon Edwards l-a trimis la culcare pe Kamaru Usman!

UFC 278 a avut loc în Salt Lake City, Utah, în Statele Unite ale Americii. Având în vedere altitudinea ridicată din această zonă, mulți luptători au resimțit oboseala încă din prima rundă a confruntării în care se aflau.

Main eventul serii a fost lupta cu centura pe masă dintre Kamaru Usman și Leon Edwards, care se întâlneau pentru a doua oară, după 7 ani de la victoria nigerianului.

De data aceasta, la capătul unei lupte dominate de Kamaru Usman, Leon Edwards a reușit să scoată „glonțul de argint” și l-a trimis pe fostul campion la culcare cu o lovitură de picior, cu doar 50 de secunde înainte de finalul partidei.

Leon Edwards devine astfel al doilea campion în UFC pe care îl oferă Marea Britanie, după Michael Bisping și primul luptător nativ din Jamaica care să poarte în jurul brâului cea mai prestigioasă centură din MMA.

În co-main eventul serii, la capătul unei lupte în care atât Paolo Costa, cât și Luke Rockhold păreau epuizați, învingător a fost desemnat brazilianul. Luke Rockhold, fostul campion WEC și UFC la Middleweight și-a anunțat retragerea din MMA cu lacrimi în ochi.

Urmărește mai jos cele mai importante faze de la UFC 278: Kamaru Usman vs Leon Edwards 2

Main card

Preliminarii

Doneaza pentru MMA news