Vezi căzătura lui Cris Cyborg care ar putea duce la anularea luptei pentru titlu cu Amanda Nunes!
Cris Cyborg, actuala campioană UFC la categoria Featherweight, urmează să se lupte împotriva compatrioatei sale, Amanda Nunes, actuala campioană UFC la categoria Bantamweight, la UFC 232, pe 29 decembrie 2018. Cine va câștiga această luptă va deveni cea mai bună luptătoare din istoria MMA-ului, nu doar a UFC-ului, depășind orice argumente care ar putea fi aduse pentru alte luptătoare care au pretenția la acest titlu: Ronda Rousey, Holly Holm, Gina Carano sau Miesha Tate.
Deși toată lumea știe cât de importantă este această luptă, Cris Cyborg s-a decis să răspundă la „In my feeelings” challenge, o provocare americană care presupune un dans pe melodia lui Drake. Da, melodia aceea cu „Keekee do you love me?”. Cris Cyborg, în timp ce făcea această „provocare”, era plimbată de o prietenă într-un cărucior de cumpărături, iar când a vrut să sară din el a căzut extrem de prost pe asfalt. Aproape atipic pentru un sportiv de performanță.
Această căzătură ar putea să o coste pe Cris Cyborg lupta de la UFC 232, unde ar urma să lupte chiar înainte de Jon Jones și Alexander Gustafsson, fapt ce le-ar fi asigurat o vizibilitate foarte mare ambelor luptătoare.
If you're gonna call out the champ, @CrisCyborg warns you to be careful what you wish for. Just 🎱more days until #UFC232. Watch the champ's last title defense here: https://t.co/1Dghyky4i5 pic.twitter.com/H6YnW0dsxE
— UFC News (@UFCNews) December 21, 2018
Rămâne de văzut dacă Cyborg va fi aptă de luptă. Până atunci nu putem decât să ne uităm la acest video și să ne gândim de ce ar face cineva așa ceva… (mai ales dacă faimă și bani ai deja).