Centura de campion interimar UFC a ajuns la Donald Trump!
Colby Covington, campion interimar UFC la categoria Welterweight s-a ținut de cuvânt și după ce a câștigat centura în urma disputei cu Rafael dos Anjos la UFC Chicago, s-a dus în Biroul Oval, la Casa Albă, pentru a îi prezenta acest titlu lui Donald Trump.
Președintele american este un cunoscut pasionat de sporturi de contact, iar după cum se poate vedea și din poză, acesta este mai mult decât încântat că un campion UFC, fie el și interimar, a venit să-i aducă această ‘ofrandă’.
Colby Covington trebuia să se lupte cu Tyron Woodley pentru unificarea centurilor la categoria Welterweight, însă actualul campion se va întâlni cu Daren Till pentru a-și pune centura în joc la UFC 228. Acest lucru înseamnă că actualul campion interimar va rămâne fără centură, iar campionul absolut va fi desemnat în urma partidei dintre Woodley și Till.
Indiferent de rezultat, Colby Covington, care este printre cei mai urâți luptători de către public la ora actuală, a reușit să devină primul luptător UFC care vizitează un președinte american în funcție.