Buggy Choke – O submisie nouă inventată de o centură albă în BJJ (VIDEO)
BJJ-ul (Jiu Jitsu Brazilian) este fără doar și poate una dintre cele mai frumoase arte marțiale pentru că principiul care stă la baza sa este acela de buturugă mică care poate răsturna carul mare. Trebuie să recunosc că sunt și puțin (mai mult) subiectiv aici pentru că și eu practic BJJ.
Tocmai de aceea, când văd că acest choke (strangulare-submisie) a fost inventat de o centură albă, sunt și mai în măsură să fiu uimit de această realizare. De regulă, când ești centură albă tu doar stai și repeți bază, bază, bază, până când simte instructorul tău că stăpânești mișcările esențiale. De aici până la a inventa propria ta strangulare sau submisie e cale extrem de lungă, dar se pare că unii au ceva înnăscut în ei și reușesc.
Haideți să vedem cum se realizează Buggy Choke-ul – Strangularea Buggy.