VIDEO. Rezultate Bellator 192: Rampage Jackson vs Chael Sonnen
Bellator 192 a avut loc în aceeași zi cu UFC 220 și asta a cam furat din atenția pe care o merita această gală. Main eventul dintre Rampage Jackson și Chael Sonnen a fost prima luptă din turneul Bellator Heavyweight Grand Prix, care va desemna la sfârșitul anului campionul Bellator la categoria grea, iar co-main eventul galei a fost disputa dintre Douglas Lima și Rory MacDonald pentru centura la Welterweight. Putem spune clar că trebuiau mai mulți ochi ațintiți asupra acestor lupte.
Ce să-i facem? Până acum ne-am obișnuit că lumea MMA-ului este una dominată de UFC, iar orice altă organizație va trebui să muncească mult la marketing și la ce luptători va contracta până a ajunge la același nivel.
Lupta dintre Rampage Jackson și Chael Sonnen a adus primul semifinalist din cadrul turneului Bellator Heavyweight Grand Prix și anume – Chael Sonnen. Acesta a reușit să se impună la decizie în dauna unui Rampage care de foarte mult timp pare că nu mai are nicio motivație de a lupta. Nicio motivație în afară de bani, desigur.
Meciul din co-main event a fost adevărata vedetă a serii, producând un nou campion în persoana lui Rory MacDonald, care a venit din UFC în Bellator în anul 2017. Deși a fost declarata învingătorul partidei, acesta a trebuit dus pe sus în afara octogonului pentru că nu mai putea merge pe propriile picioare din cauza unei umflături la piciorul stâng.
Un alt meci mult așteptat de fani a fost cel al lui Aaron Pico care l-a făcut KO pe Shane Kruchten cu o lovitură la ficat. Tânărul Aaron Pico este considerat cea mai talentată speranță a MMA-ului, și aici nu mă refer doar la Bellator.