S-a stabilit data la care se vor duela Tony Ferguson și Khabib Nurmagomedov!
S-a stabilit data la care se vor duela Tony Ferguson și Khabib Nurmagomedov! Cine va lua centura?
S-a stabilit data la care se vor duela Tony Ferguson și Khabib Nurmagomedov! Cine va lua centura? | Sursa foto: MMAfighting.com

În sfârșit (da, se poate începe un articol așa!), mult așteptata confruntare dintre Tony Ferguson și Khabib Nurmagomedov va avea loc în cadrul galei UFC 223, în Brooklyn, New York, la Barclays Center, pe 7 aprilie 2018.

Momentan nu s-a stabilit dacă cei doi se vor lupta pentru centura de campion interimar deținută de Tony Ferguson sau dacă lui Conor McGregor i se va lua centura, urmând ca Ferguson și Khabib să se lupte pentru titlul oficial de campion UFC la Lightweight.

Tony Ferguson, cu un palmares de 23 victorii și 3 înfrângeri, a câștigat titlul de campion interimar UFC la categoria Lightweight după ce l-a submis pe Kevin Lee la UFC 216, în luna octombrie a anului trecut.

Este a patra oară când se programează o luptă între Ferguson și Khabib, cei doi încercând să se lupte încă din decembrie 2015. Prima programare a fost anulată din cauza unei accidentări a lui Khabib, după aceea o accidentare a lui Ferguson a fost motivul anulării luptei, iar ultima anulare a avut loc pentru că Khabib a ajuns la spital, nereușind să se încadreze la timp în greutatea categoriei Lightweight.

Sperăm că de această dată, numărul 4 să le poarte noroc celor doi luptători și să putem urmări în sfârșit cea mai așteptată luptă din cadrul categoriei Lightweight. Voi pe cine mizați? Pe cine vreți să vedeți că se va lupta cu Conor McGregor?

Doneaza pentru MMA news