VIDEO. Jean-Claude Van Damme antrenează un luptător din UFC (fost campion)!
Jean-Claude Van Damme este un adevărat erou pentru români și la nivel de notorietate la noi în țară, în România anilor 1990-2000, se fixa undeva între Nicolae Ceaușescu și Florin Călinescu. Atât de cunoscut era Van Damme în România, încât s-au și înhăitat ciocatiștii dintr-un club din București să-l ia la bătaie imediat cum și-a făcut apariția. Van Damme știe karate, nu manelăreală cu pumni ca în Balcani.
Având în vedere că tehnica nu se uită odată cu vârstă, la cei 57 de ani ai săi, Van Damme și-a pierdut probabil din viteză și timing, dar precizia și puterea sunt încă prezente.
Tocmai de aceea a ajuns să îl ajute la tehnica loviturilor de picior pe Cody Garbrandt, fostul campion UFC la categoria Bantamweight. Acesta și-a pierdut recent centura în fața lui TJ Dillashaw, care a reușit să îi administreze prima înfrângere din cariera sa de mma.
Nu știu câți dintre voi ați văzut gala BISPING vs GSP, unde s-au duelat Cody Garbrandt și TJ Dillashaw, dar sosirea lui Jean-Claude Van Damme pentru a-l antrena la lovituri de picior pe fostul campion UFC este în mod cert un rezultat direct al modului în care a decurs acea partidă.
TJ Dillashaw l-a făcut KO pe Cody Garbrandt, acesta arătându-și limitele sale în ceea ce privește lupta la sol și loviturile de picior. În afara unui box extrem de bun, considerat de mulți ca fiind cel mai bun din UFC, Cody Garbrandt nu a arătat varietate în lovituri. TJ Dillashaw, în schimb, a impresionat printr-un amalgam de lovituri și serii spectaculoase de combinații, demonstrând că este un mixed martial artist în adevăratul sens al cuvântului.
Să vedem ce mai știe Van Damme să facă! Impresionant, nu?
Jean-Claude Van Damme felicitându-l pe Fedor ‘Ultimul Împărat’ Emilianenko